Ich weiß nicht mehr woher ich das Buch habe, entweder von Ingrid oder von Susi (✝), aber ich habe mich gefreut es zu bekommen, vor allem weil ich gehört habe, als die Verfilmung rausgekommen ist, dass diese gut sein soll, bin aber nicht dazu gekommen sie zu sehen.
Das Buch ist Teil der Kinder- und Jugendliteratur in Österreich, deswegen ist es einfach und angenehm zu lesen, und obwohl es den zweiten Weltkrieg betrifft, ist für mich eine ein bisschen andere Perspektive, weil es darum geht, wie es einer jüdischen Familie gegangen ist, als sie 1933 von Deutschland geflüchtet ist. Es hat mich sehr berührt was das für die zwei Kinder der Familie ausgemacht hat, vor allem weil sie zuerst in der Schweiz, dann in Frankreich, dann in England die Sprache und die Sitten lernen mussten.
Das Buch ist Teil einer Trilogie, wie ich gesehen habe, und weil es mir so gut gefallen hat, werde ich auch die anderen zwei Teile lesen. Ich habe jedoch keine Zitate, weil die Formulierungen im Buch eben für Kinder und Jugendliche gemacht sind und eher einfach gehalten sind. Ich würde aber trotzdem das Buch empfehlen!
I finished reading this book last weekend and, well, it was something. Strangely, we decided in the book club to read a horror book, so image me, lying in my sunbed on the balcony, at 26 degrees, reading “The October Country”… At least I am kind of happy that the book wasn’t that horror at all, with some stories being funny or even happy! If that’s a good thing, I am not sure, but the book was anyhow different then what I read until now. Here are my favorite stories:
The Next in Line
Skeleton
The Jar
The Small Assassin
Jack-in-the-Box
The Scythe
If you just want to read the summary, I found this site nice and here are some quotes I liked.
“In order for a thing to be horrible it has to suffer a change you can recognize.”
“Believe in one thing too much and you have no room for new ideas.”
“So in that almost instantaneous sixty seconds, I thought at last of my career. […] I became, in one moment, a critic. On one hand I put all the boats I hadn’t taken, the flowers I hadn’t planted, the children I hadn’t raised, all the hills I hadn’t looked at.”
Am citit cartea în autobuz, în drum spre Timișoara, ultima data când am fost acasă. Știam că o să fie ușor de citit, ca celelalte două cărti scrise de Kristen Hannah pe care le-am citit: Un nou inceput – Kristin Hannah și Privighetoarea – Kristin Hannah. Nu m-o dat pe spate, dar o fost ok: prima jumătate a cărtii, timpul trece super încet, iar în a doua jumătate se întâmplă super multe chestii, dar totul e așa de previzibil… Mda, o lectură ușoară, despre copii și părinți, responsabilități, greșeli… abia am găsit două citate:
“Propriile ei cuvinte îi erau acum aruncate în faţă, și asta cu o precizie letală. Prețul sincerității cu copiii tăi era că adesea aflai ceva ce ai fi preferat să nu ştii. După cum vedea Jude lucrurile, ca părinte aveai două variante: să ceri sinceritate şi să încerci să faci faţă adevărurilor nedorite sau să înfigi capul în nisip şi să lași să fii mințit. Sinceritatea lui Zach era un motiv să aibă încredere în el.”
“Vru să zică: Putem sta de vorbă? Dar unui adolescent (sau oricărui bărbat) era ca şi cum i-ai fi spus: Îmi dai voie să-ți smulg splina?”
Pacienta tăcută (împreuna cu Weissi, pisica unor vecini)
E deja aprilie și eu abia ajung să scriu despre prima carte citită anul ăsta.. dar motive am: am mai început două cărți, pe care le-am abandonat, pentru că nu îmi plăceau deloc și sunt aproape gata cu lucrarea de master, motiv pentru care am luat o pauză de la majoritatea hobby-urilor.
Cartea din postare am primit-o de la tata, de fapt de la o colegă a lui, de Crăciun și am fost tare șocată să o văd și la un bun prieten de-al meu, în ianuarie. Uneori tare am impresia că viața joacă mici feste…
Pe lângă faptul că am fost super motivată să o citesc, ca să pot discuta despre ea, cartea și subiectul în sine m-or prins așa tare, că nu am putut să o las din mână si am terminat-o în două zile. Nu am bănuit deloc întorsura de situație sau sfârșitul, așa că am fost tot timpul cu sufletul la gură și o recomand 100%.
“Dacă îi pui nume unui lucru, asta te împiedică să-l vezi în întregime sau de ce e important. Te concentrezi pe cuvânt; care, de fapt, nu-i decât cea mai mică parte, vârful aisbergului.”
“Suntem cu toții săriți de pe fix, cred, numai că în feluri diferite.”
“Dacă un om nu-ți răspunde când îi vorbești și niciodată nu deschide vorba, curând uiți că există.”
“Se terminase între noi. Dar a fost nevoie să mă îndrăgostesc de femeia asta ca s-o recunosc… Ca să înfrunt adevărul despre mine și nevastă-mea. Uneori e nevoie de curaj, știi, și de mult timp, ca să fii sincer.”
“Nu m-am mai gândit la ei, însă acum pare evident. Nu vreau să recunosc adevărul – că o parte uriașă din viața mea lipsește. Că am negat că aș vrea copii, prefăcându-mă că nu mă interesează, că nu-mi pasă decât de arta mea. Și nu-i adevărat. Nu-i decât o scuză – adevărul e că mă sperie ideea de a avea copii. Nu ar fi în siguranță cu mine.”
“Scriu asta în Caffe dell’Artista. În ultima vreme vin aici aproape în fiecare zi. Simt mereu nevoia să plec de acasă. Când sunt în preajma altor oameni, fie și numai a chelneriței plictisite de aici, mă simt cumva legată de lume, ca o ființă omenească. Altfel, sunt în primejdie să nu mai exist. Ca și cum aș putea să dispar de pe fața pământului.”
Îmi place mult de tot cum scrie Mihail Drumeș și Invitatia la vals – Mihail Drumes sau Scrisoare de dragoste – Mihail Drumes sunt unele din cărțile mele preferate. “Elevul Dima dintr-a șaptea” nu o ajuns așa de sus pe listă pentru mine, dar asta probabil pentru că am citit-o prea târziu. Sunt sigură că acum 10 ani mi-ar fi plăcut mai mult. Oricum, e o carte relativ ușor de citit, care te duce cu gândul la adolescentă, iar ce mi-o plăcut cel mai mult e că finalul te scoate de acolo și te duce înspre maturitate, ceea ce se potrivește perfect, dacă citești cartea ca adult.
“Dar un bărbat nu trebuie să fie decît puțin mai chipeș decît dracul…”
“Viața nu are nevoie decît de iubirea simplă, de toate zilele, cu scopul ei cert. Marile pasiuni înfruntă timpul, legile firii, toată orînduiala lumii, în goana lor nebună, fără țintă şi fără frîu. Şi-şi ard aripile, asemeni fluturaşului care rivneşte lumina prea orbitoare pentru el. Dar astea sunt teorii.”
“Timpul și depărtarea poetizează iubirea. E, oricum, dezolant pentru o femeie să-și vadă zi de zi bărbatul, să doarmă cu el în aceleaşi pat, să-l audă sforăind noaptea, sau neras, cu ochii cîrpiți de somn. De aceea amantul este întotdeauna superior soțului: pe el nu-l zărește decît o dată pe săptămînă și atunci e proaspăt bărbierit, îmbrăcat cu grijă și mai cu seamă: e dorit.”
“Ochii ei s-au umplut de lacrimi si ai mei la fel. Da, toate au un sfîrșit. Chiar dragostea veșnică ! M-am înapoiat pe jos în oraș și mereu mi se părea că umblu printr-un imens cimitir, cu cruci multe și morți care nu mai înviază. Călcam încet, cu luare aminte, să nu le tulbur somnul.”
“De cînd nu te-am mai auzit, strigîndu-mă astfel. S-a scurs o viață întreagă de atunci. De ce mi-ai dăruit atîtea amintiri de care nu mă mai pot despărți? De cînd te-am pierdut trăiesc necontenit două vieți: una reală, cu bucurii mărunte, griji și necazuri, și alta a amintirilor. Mă afund în lumea lor, deapăn în închipuire toate întîmplările noastre minunate şi le retrăiesc mereu, în fiecare noapte.”
“Doamne, cîte amintiri! Pentru ce le-am iscodit astfel? Pentru ce mi-am sfîşiat inutil sufletul? De ce nu le-am lăsat în pace să doarmă somn adînc, tihnit, în mormîntul trandafiriu cu mireasmă de primăvară și cîntece amuțite în care zace adolescența mea?”
“Să plecăm cît mai repede, […], visul nostru de dragoste s-a stins ca o floare peste care au trecut atîtea toamne. Să-l culcăm undeva, într-un ungher tăinuit al sufletului ca să doarmă adînc, să nu se mai trezească vreodată, căci ne-ar durea… ne-ar durea!”
Although I said in Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman (Romanian) that I had enough of Fredrik Backman, Sandi said that Beartown is not like the other two, so I decided to give him one more chance. The book was indeed better written, but I am still not a fan. And while Beartown is the first book of a series, I am not interested in continuing reading this, because it’s a bit too much detail (hockey) and a bit too much mainstream (rape culture). Still, here are some interesting quotes:
“Never trust people who don’t have something in their lives that they love beyond all reason.”
“If you are honest, people may deceive you. Be honest anyway. If you are kind, people may accuse you of selfishness. Be kind anyway. All the good you do today will be forgotten by others tomorrow. Do good anyway.”
“You never want to get away from home as much as you do when you’re fifteen years old.”
“The only time I’m not moving forward is when I’m taking aim.”
“A long marriage is complicated. So complicated, in fact, that most people in one sometimes ask themselves: ‘Am I still married because I’m in love, or just because I can’t be bothered to let anyone else get to know me this well again?'”
“There’s a thin line between living and surviving, but there’s one positive side effect of being both romantic and very competitive: you never give up.”
“Religion is something between you and other people; it’s full of interpretations and theories and opinions. But faith… that’s just between you and God.”
“Loneliness is an invisible ailment. […] Any living thing that is kept behind bars for long enough eventually becomes more scared of the unknown than its own captivity. […] At the start she only stayed indoors because she could still hear his laughter in here, his voice and the way he used to swear when he stubbed his toe on the low step behind the bar. […] She was frightened she would forget him if she went out into the world, that she might go to the supermarket and come home to find that his laughter was no longer there. […] She became a time traveler trapped inside her own machine.”
“He wakes up in the mornings with the feeling that someone has stolen a better life from him, an unbearable phantom pain between what he should have been and what he actually became. Bitterness can be corrosive; it can rewrite your memories as if it were scrubbing a crime scene clean, until in the end you only remember what suits you of its causes.”
“They’re balancing on that defining moment in life when they’re each equally concerned about the other. The teenage years offer a brief period of equality after childhood, before the balance shifts and Maya becomes old enough to worry about her parents more than they do about her.”
“Very few people are tequila and champagne at the same time.”
“Hate can be a deeply stimulating emotion. The world becomes much easier to understand and much less terrifying if you divide everything and everyone into friends and enemies, we and they, good and evil. The easiest way to unite a group isn’t through love, because love is hard. It makes demands. Hate is simple. So the first thing that happens in a conflict is that we choose a side, because that’s easier than trying to hold two thoughts in our heads at the same time. The second thing that happens is that we seek out facts that confirm what we want to believe – comforting facts, ones that permit life to go on as normal. The third is that we dehumanize our enemy.”
“Sooner or later, almost every discussion about the way people behave towards one another ends up becoming an argument about ‘human nature’. That’s never been an easy thing for biology teachers to explain: on the one hand, our entire species survived because we stuck together and cooperated, but on the other hand we developed because the strongest individuals always thrived at the expense of the weak. So we always end up arguing about where the boundaries should be drawn. How selfish are we allowed to be? How much are we obliged to care about each other? People say, ‘But what about a sinking ship? What about a burning house?’ because those are dramatic scenarios to imagine. It’s hard to win a debate against that. Because if it were a life-and-death situation, who would you save if you could only choose one? Who would you pull out of the freezing water first if the lifeboat only had a limited number of places? Your family. You always start with your family. That’s what she tells herself.”
“In every time and every place, I’ve come across men who blame their own stupidity on crap they themselves have invented. “Religion causes wars”, “guns kill people”, it’s all the same old bullshit! Keep your trap shut when I’m talking! Fucking men! YOU’RE the problem! Religion doesn’t fight, guns don’t kill, and you need to be very fucking clear that hockey has never raped anyone! But do you know who do? Fight and kill and rape? […] MEN! It’s always fucking men!”
Vor der Präsidentenwahl 2022 in Österreich hatte ich keine Ahnung von Marco Pogo oder Turbobier. Mittlerweile bin ich eine Fangirl. Marco Pogo oder Dominik Wlazny ist Arzt, Musiker, Geschäftsmann, Politiker und mittlerweile auch Schriftsteller. Ich bin voll begeistert davon, wie gescheit, lustig und bodenständig er ist. Sein Buch hat mich zum Lachen gebracht – genauso wie seine Musik, vor allem weil beides auf Wienerisch ist und einen Schmäh hat – und hat mir das Gefühl gegeben, dass ich ihn ein bisschen kenne. Jetzt überlege ich tatsächlich nach der Masterarbeit mich politisch zu engagieren, vielleicht bei der Bierpartei. Ich kann das Buch voll empfehlen und hoffe sehr dass ich ein Autogramm drauf bekomme, bei seinem Kabarett in Dezember, wo ich natürlich dabei bin (Danke Betty & David!). Bis dahin freue ich mich dass ich ihn bei seiner Kundgebung in Wien live sehen konnte und schon ein Autogramm bekommen habe.
Meine Nachbarn haben ein Kind, Jack, und vor 2-3 Jahren haben wir gemeinsam ein bisschen Deutsch geübt, weil sie aus China sind und der Kleine in den Sommerferien die Sprache fast vergessen hätte. Dabei haben wir eher gespielt und gelesen. Das Buch was wir gemeinsam gelesen haben war “Die Schule der magischen Tiere”, das erste Teil. Ich kann mich erinnern dass er das Buch vom McDonald’s hatte, von einem Happy Meal. Das Buch erzählt die Geschichte von einer Schule wo die Kindern magische Tiere als Haustiere bekommen. So wie ich es verstanden habe war das Buch so geliebt, dass er mittlerweile um die 10 Bücher in der Serie gibt. “Voller Löcher!” ist das Zweite, und ich habe es vom Jack ausgeborgt bekommen, um es am Weg von Rumänien zu lesen. Ich habe das Buch gewählt, weil ich was einfaches lesen wollte, aber auch weil meine Nachbarn jetzt umgezogen sind, und ich wusste nicht wann ich sie wiedersehe wenn ich nicht einen Grund hab, sie zu sehen, und zwar um das Buch zurückzugeben. 🙂 Ich muss sagen, ich habe es ziemlich schnell gelesen – natürlich, da es für Kinder gedacht ist – und hat auch Spaß gemacht. Ich kann es auf jeden Fall Kindern empfehlen.
“„Obwohl du”, er holte tief Luft, „,immer meine Prinzessin sein wirst.” Anna-Lena kicherte verlegen. Du kannst natürlich auch einfach Anna-Lena sein”, fuhr das Chamäleon fort. „Es liegt ganz an dir, welche Rolle du spielen willst im Leben.” Anna-Lena überlegte einen Moment. „Kann ich auch durchwechseln?”, fragte sie dann vorsichtig nach. „Aber natürlich”, sagte Caspar. „So geht es doch jedem von uns. Manchmal sind wir traurig, manchmal fröhlich. Manchmal still, manchmal aufgekratzt. Manchmal wollen wir tanzen, manchmal einfach nur still da sitzen und aus dem Fenster schauen. Wichtig ist, dass du selbst entscheidest, wer du sein willst.“ Eine Weile waren in dem Zimmer nur Millis gleichmäßige Atemzüge zu hören. Dann gab sich Anna-Lena einen Ruck. ,,Ich will es versuchen!” “
Josefine Mutzenbacher. Die Geschichte einer wienerischen Dirne
Ich habe ein Paar erotische Bücher gelesen, aber das war das erste auf Deutsch. Mir hat das Buch gut gefallen, erstens weil es im Wienerisch geschrieben war, was ich super toll gefunden habe. Obwohl das Buch 1906 geschrieben wurde, hatte ich das Gefühl dass irgendein Nachbar mir das erzählt. Zweitens habe ich einige coole Wörtern gelernt, aber anderseits habe ich mich immer wieder gefragt ob man wirklich so lächerlich geredet hat – Lukas hat gemeint, das kann in der Szene sehr wohl sein, und es wird heutzutage nicht anders sein, aber damit haben wir eher wenig Kontakt.
Was für mich eher unerwartet war, war die Sache dass das Buch das Leben einer Prostituierten erzählt, bevor sie das mit 14 “professionell” angefangen hat. Also eigentlich erhält 80% des Buchs Geschichten von Kindern, Kindern und Erwachsenen, Kindern und Eltern usw. Ich habe mich tatsächlich ein bisschen schlecht gefühlt, das zu lesen, und in meinem Kopf waren alle Kinder um die 10 Jahre älter als dargestellt. Das ist auch der Grund warum das Buch (zumindest in Deutschland) lange als “jugendgefährdend” gegolten hat.
Alles in allem ist das Buch aber sehr interessant, vor allem weil viele Österreicher das als eins der bekanntesten und markantesten österreichischen Bücher finden. Ich habe leider kein Zitat aus dem Buch gefunden, was ich mir aufheben wollte, aber hier ein sehr passendes Zitat was erotische Bücher betrifft:
Here is the third book in the Bridgerton series, after Bridgerton: The Duke & I – Julia Quinn and Bridgerton: The Viscount who loved me – Julia Quinn, and I said that if it is bad, I will stop reading the series. Well, it was not, I liked this one the most until now: it was relatable and the storytelling was also interesting, so I would recommend it if you are interested in love stories. But for now, I will take a break from Bridgerton and read something else, because I am starting to get bored, so Bridgerton will be back in some months now.
When life gives you lemons... 