Pe firul de paianjen al memoriei – Cella Serghi

“Pe firul de paianjen al memoriei” este o carte autobiografica, in care Cella Serghi descrie intamplari din viata ei, intamplari care se regasesc si in celelate carti scrise de ea. N-as recomanda cartea celor care n-au citit niciodata Cella Serghi sau celor carora le place doar fictiunea. In orice caz, imi pare rau ca nu am recitit “Panza de paianjen” si “Iubiri paralele” inainte sa ma apuc de cartea asta, pentru ca sunt multe referiri la cele doua carti pe care din pacate nu le-am putut asocia cu ce imi aminteam eu.

Aici este o lista de citate care mi-au placut mult:

“Eu am depasit de mult anii maturitatii si nu vreau sa retraiesc tot ce am iubit. Ar fi o pedeapsa. Ci sa inteleg ce am iubit, ce am trait si, mai ales, sa ma inteleg pe mine.”

„O epoca destul de fericita! […] Eram inconjurata de oameni care ma admirau, ma doreau, ma iubeau. Eram cocheta, frivola, atat cat ii sta bine unei femei, atat cat e necesar ca sa se simta bine. Cu cata inconstienta te-am lasat sa intri in viata mea! Am indepartat, am lovit fara mila tot ce ma mai lega, tot ce-ti statea in cale. Dupa cat de egoista am fost, dupa cat de nepasatoare de anumite dureri, pe care le dezlantuise schimbarea mea, inteleg azi cat de fericita eram pe atunci. Multa vreme nu te-am iubit… Iubeam elanul tau, gelozia ta, dorintele si grijile tale, adunate in jurul meu, nevoia ta de a ma vedea mereu. Tot ce spuneai avea un sunet nou, era original fiindca altfel gandeai decat tot ce auzisem inainte. Iubeam capacitatea ta de a fi pasionat, preocupat de mine.”

“N-am sa mai simt niciodata nici o emotie daca raman langa el, mi-era frica si frig. […] Puteam sa ma resemnez, la douazeci si trei de ani, sa duc o viata fara pasiune, fara emotii, langa un om bun si cinstit, numai fiindca era barbatul meu?“

„Citeam atunci L’Immoraliste de Gide si descopeream placerea de a patina, de a merge seara la meciurile de hochei, la galele de box, la filme, la teatru. Si mi se potrivea versul lui Neruda: <As manca intreg pamantul, as bea intreaga mare.>”

“Le doreau linistite, odihnitoare, intelegatoare, cuminti si bune camarade, dar daca erau asa, nu-i atrageau, nu le alimetau fantezia, nu le starneau interesul, dorinta, emotia. Amandoi le voiau inaccesibilie, elegante, cu nimbul gloriei, cu iradierea pe care o da succesul, dorinta mai multor barbate si apoi le imputau tocmai ceea ce la inceput ii atragea.”

“Nu era un dezarmat, un spirit regractar adaptarii. Avea, dimpotriva, sensul eroic al existentei, si era in stare, cu toata oboseala si lenea de care pomeneste mereu, sa munceasca, sa lupte, sa se straduiasca. Dar aceasta incordare se petrecea pe un plan exterior, strain de suferintele lui intime, de viata lui sufleteasca..”

“Incercam sa ma bucur, dar era scris undeva pe rabojul destinului meu ca, atunci cand mi se implineste un vis, sa-l privesc din afara, rece si indepartata ca o stea.”

“Ce trista esti! Cine si-ar inchipui ca sub infatisarea asta prea vesela, prea exuberanta, se ascunde atata tristete! Si nu e o tristete de azi, de ieri, e o tristete mostenita, la care fiecare generatie si-a adugat tristetea ei si a lasat urme, cum lasa anii in inima copacului. E un scris la care nu te poti uita fara sa-ti dea lacrimile.”

“Cred ca secretul tristetii tale (caci esti trista, Laura) e ca viata te-a impartit, dragostea nu te-a dorit intreaga, ti-a cerut sa dai mai multora ceea ce ai fi vrut sa dai unuia singur.” (“Falsificatorii de monede”, de Andre Gide)

“Sebastian noteaza in Jurnal: <Iubirea este in viata mea ocupatie secundara si de aceea infrangerile in aceasta ordine sint fara consecinte. Ce-i pasa unui campion de fuga daca cineva il invinge la un meci de box?>”

“Recitesc scrisorile din anii aceia, si-mi dau seama ca n-am fost mai putin iubita decat am iubit. As spune dimpotriva. Care era steaua care mi-a ascultat ruga, atunci cand, scuturand dupa umerii mei slabi copilaria, i-am cerut sa fiu iubita? Care dintre stele a clipit sau poate ca a suras? Sau poate ca a ras ca o batrana inraita, care stia ce ma asteapta si cum voi plati.”

„Dar daca asta n-a fost posibil, atunci favorita mea ca femeie sunt eu. Poate sa fie si o parte de naricisism in aceasta preferinta dar cred ca e mai ales atasamentul meu pentru mareainvestitie pe care am facut-o ca sa ajung ceea ce sunt, sa fiu asa cum sunt. Sunt propriul meu Pygmalion. Am facut prea greu drumul prin padurea nedefrisata pe care am strabatut-o, bajbaind, am urcat prea greu muntii pe drumuri nemarcate, ca sa nu am putina admiratie pentru mine.

Putina intr-adevar. Caci multa, nu-mi ingaduie sfiala si bunul simt, nelinistea si poate superstitia. Orice clipa de infatuare imi este pedepsita pe loc.”

„De ce m-am despartit atat de greu de Michi? Fiindca nu ma puteam indura sa-l vad plangand, fiindca il simteam slab, nenorocit si as fi renuntat la orice bucurie, ca sa nu-l mai vad cu lacrimi pe obraz. Mi-e mila de el, sunt induiosata, fiindca imi dau seama cat s-a zbatut, prin cate trece..”

„Ceva, totusi, in lungul acestor ani imi lipsea nestiut. Dupa ce ai avut norocul sa iubesti cu tarie, toata viata trece cautand din nou acea vapaie, acea lumina” (Andre Maurois, Memorii)

Scrisoare de dragoste – Mihail Drumes

Frumoasa carte. Pentru mine o fost interesant faptul ca n-am putut sa ma hotarasc de partea cui am fost, ambii protagonisti avand idei cu care ma identific. Mi-o placut la fel de mult ca Invitatia la vals, si cat de curand o sa fac rost si de restul romanelor lui Mihail Drumes. Poate ajunge scriitorul meu preferat. Recomand cu multa caldura cartea, mai ales ca e o carte usoara, in aproximativ 10 ore am citit-o. Ca de obicei, mai jos e lista cu citatele mele preferate:

“Uneori, citind romane cu iubiri mari, totale, zambesc sceptic pe sub mustata, neconvins. Unde or fi vazut autorii astia asemenea iubiri? Le-au scos din inchipuirea lor, creand oameni si fapte ireale, neverosimile. Simple pretexte pentru fetele batrane ca sa-si traiasca imaginar dragostea de care au fost lipsite. Admit, fireste, iubiri de scurta respiratie, asta da. Insa ele nu angajeaza decat partial, fara a reteza aripile, tarand omul intr-o mocirla degradanta pentru demnitatea sa. Intr-un cuvant: iubire-voluptate, nicidecum iubire-maladie.”

“Dar ceea ce imi atrage atentia e surprinzatoarea lipsa a fardului. Obrajii acestei fiinte angelice nu cunosc pudra, buzele ei ignora rujul.”

“Ce anume o intereseaza, posed cumva o insusire care ii place sau e numai o simpla atractie biologica? Sunt destul de lucid ca sa-mi dau seama ca nu posed nimic deosebit in persoana mea fizica.”

“Nu cumva sensibilitatea ei vibreaza pe coardele cele mai inalte datorita darurilor mele spirituale care sunt capabile sa acapareze mediocritatea fizica?”

“Nimic altceva decat un simplu si efemer divertisment. De cand e lumea si pamantul, flacaii si fetele joaca acest joc amoros. Cati dintre ei esueaza in casatorie? Poate, unul sau doi la suta. De ce, adica, nu m-as bucura si eu de farmecele unei fete frumoase si inteligente? Ce-mi pasa de trecutul ei? […] Fiecare avem din boaba timpului, de unde descinde viata, o parte de placere pe care priceperea noastra stie s-o valorifice cat mai bine.”

“Suntem, as zice, doi inamici care se infrunta, caderea unuia inseamna victoria celuilalt. N-avem cum sa devenim aliati, telurile noastre sunt opuse.”

“Pentru ce toate astea? De altfel, trebuie s-o spun, ma dezgusta repede femeia. Indata ce-i piere farmecul noutatii, ea devine searbada, stearsa, ca o regina detronata. Ca sa ramana pe tron, trebuie sa fie dorita, dar cum se poate sa doresti pe cineva care nu mai are ce sa-ti ofere, pentru bunul motiv ca ti-a oferit totul?”

“Nu e insa mai putin adevarat ca fericirea prea multa, uneori, ucide, si trebuie sa fug de mine ca s-o gonesc. De aceea, alerg in nestire pe strazi indiferente, ocolind voluntar prin parcuri si piete numai si numai ca sa ma obosesc, sa dorm si sa uit.”

“Dar am si eu dreptatea mea. Nu pot sa-mi distrg viitorul numai din pricina ta. M-am inhamat la o opera uriasa si trebuie s-o realizez cu orice pret. Tu esti o bariera in drumul meu, asta-i sigur. E drept ca n-ai nicio vina, recunosc, dar ce pot face? Asadar, te iau si traiesc cu tine pana cand imi vor cadea lanturile cu care m-ai legat. Caci nu te iubesc, sa stii. Dragostea e altceva: uitare de sine, jertfa, respect, duiosie, tot ce vrei. La mine nu-i decat o dorinta neimplinita si exacerbata de esecuri, o ciuda mare cu aripi mai mari, o obsesie care ma sapa si-mi inghite linistea. Asta-i, intelegi? Nu pot sa-mi astern viata ca un soclu pentru momentul fericirii tale.”

“Dar, dupa un timp, nu-mi mai parea chiar atat de colturos si urat, fiindca, vazandu-i mereu imperfectiunile, am ajuns sa nu i le mai vad.”

“Viata mea curge mai departe, usor, lin, ca o apa de ses si fara alesul asa-zisului destin. Absenta Domniei Sale m-a obsedat putin, ce-i drept, insa n-am umplut o donita cu lacrimi oftand dupa el, nici nu m-au batut ganduri de sinucidere. Am ramas teafara, cu mintea intreaga, asa cum am fost si inainte. Nu-i vorba, dispretul in care il cufundam ori de cate ori mi-l aduceau amintirile mi-a folosit mult! Spuneam: Omul asta egoist, cu mari lacune sufletesti, nu-i potrivit pentru mine. Eu am o nevoie organica de romantism, fara romantism ma sufoc, mor, fiindca e al doilea aer pe care il respir.”

“Numai calitatile sufletesti au pret. Or, la el, asemenea giuvaieruri – ca iepurii la biserica. Repet, ceea ce ma legase de acest om n-a fost decat atmosfera de mister creata intre noi. […] Ma obseda teribil intrebarea pe care o puneam viitorului: Sunt, intr-adevar, harazita lui sau ba? Asadar, nu omul, ci insusirile lui ma impresionau.”

“Simteam ca sunt cea mai tare, ca domin situatia, si asa era: o femeie dorita e regina. Cea de pe urma femeie poate ajunge regina, daca o ravneste cineva.”

“De ce credeam pana acum ca nu pot trai fara ea? Uite, acum imi apartine si, parca, ma complesesc toate regretele ca m-am insurat. E oare golul visului implinit?”

“Sa-ti spun drept, ma scoate pur si simplu din fire uniformitatea cu cenusiul ei exasperant. Am impresia ca din cauza ei viata curge pe langa mine, fara s-o traiesc. De aceea ma straduiesc din rasputeri sa deosebesc zilele, ca sa nu mai semene una cu alta. Fiindca orice zi este o existenta in mic si, daca ar fi dupa mine, n-as masura viata noastra in ani, ci in zile. Prefer, din cand in cand, cate un necaz sau chiar o micuta nenorocire, decat o fericire continua, care devine, pana la urma, plicticoasa. Cred ca e destul de greu sa realizezi un asemenea stil de viata, dar simt ca sunt obligata fata de mine, fiinta mi-o cere imperios, pentru ca se vrea aparata, tine sa calce pe pamant cat mai sanatos… Moartea, cand vine, nu te intreaba daca ti-ai trait bine viata. Indiferent daca ai trait-o bine sau rau, putin sau mult, cu rost sau fara rost, trebuie s-o parasesti. Si acest act ireversibil e cea mai formidabila grozavie a existentei noastre.”

“Numai ca judecata imi sopteste binisor la ureche: Nu-l lasa, prostuto, sa se sature, tine-l mereu flamand, fiindca numai asa te va dori mereu.”

“Nu vreau sa-l aduc la saturatie, asa cum am citit, pare-mi-se in Maurois, o scena care m-a pus pe ganduri. Sotul si sotia, plecati in voiaj, sunt intr-o camera de hotel. Ea, o femeie superba din toate punctele de vedere, se imbraca, trebuie sa plece undeva. Barbatul, lancezind in pat, o priveste impasibil, cu o nepasare exasperanta. Goliciunea ei nu-i mai spune nimic, parca i s-au tocit simturile. Dupa ce pleaca, iata a se iveste o femeie de serviciu (urata, diforma, cu o biata rochie de stamba) sa deretice prin camera. Si cum se apleaca sa curete pe jos, barbatul ii zareste o portiune din pulpa si gata: ochii lacomi o sorb, sangele porneste a-i circula prin madulare, tremura in pragul dorintei… si… Si asta-i barbatul, care seamana leit cu toti barbatii de pe pamant.”

“Stiu numai ca m-am nascut in puf si aveam de toate. Avand de toate, nu mai aveam ce dori. Ma imbolnavisem de nostalgia dorintelor, boala celor bogati.”

“Corect, ireprosabil, atat de corect si ireprosabil ca un manechin, incat ti se face greata. Unui barbat ii sta bine sa fie cateodata putin prost crescut. Daca e mereu serios, devine chiar neserios.”

“Prea esti sigura de el si rau faci. Daca te-ai pomeni ca, intr-o zi, iti propune sa va despartiti, potrivit angajamentelor luate unul fata de celalalt, ce i-ai raspunde?
Nimic. Crezi ca l-as invrednici cu un raspuns? Crezi ca as plange sau i-as face imputari? Crezi ca m-as sinucide, cum a facut chiriasul de sus, care a fost parasit de nevasta? Nu, stimate domn. Voi adopta resemnarea, care e forma cea mai evoluata a intelepciunii. Dragoste cu sila nu se poate.”

“Cu toate astea, nu frumusetea barbatului declanseaza fiorul iubirii, ci altceva, insesizabil, de care nu pot sa-mi dau seama.”

“Nu, nu sunt fericit si probabil n-am sa fiu niciodata. Asta-i adevarul! Exista si oameni inapti de a gusta fericirea. Pentru ei, aceasta fericire nu-i decat un cuvant rece, inscris in dictionar la litera cuvenita. Incontestabil ca eu fac parte din aceasta categorie.”

“Ma uit pe geam si, in loc sa vad peisajul, imi apare el, multiplicat in mii de infatisari si culori. Chipul lui izvoraste mereu si din fiinta mea, unde se afla culcusul amintirilor noastre bune si rele, si retraiesc fragmentar tot ce a fost si tot ce a fost are un farmec inedit, pentru ca stiu ca de-acum n-o sa mai fie nimic, de-acum incolo incepe neantul. Traiesc stari sufletesti atat de stranii, incat, cu toata deprinderea mea de a ma introspecta, ma sperii de ceea ce mi se intampla; mai mult decat asta, ma mir intruna.”

“Credeai ca esti stapanul lumii, tinand globul in palma, cu muschii abia tresarind? Te-ai inselat si te-ai naruit in tarana cu toata voinicia ta. Si uite, lumea merge mai departe fara tine, asa cum mergea si inainte si cum va merge intotdeauna, fara a se sinchisi de nimeni si de nimic, soarele rasare la fel cum face de milioane si milioane de ani, pamantul se roteste dupa cum a invatat de milioane si milioane de ani si toata aceasta mecanica se repeta regulat si tacut, pana in vecii vecilor. Asta n-ai stiut-o?”

O mie si una de nopti

Tocmai am terminat cele doua volume din O mie si una de nopti (editiile repovestite de Constantin Ionescu Boeru) si mi s-o parut o porcarie de carte, un fel de basm tipic musulman. Toata cartea e plina de crime, duhuri care poseda oameni, Allah la fiecare 2 randuri, aluzii tipice la “necredinciosi”, casatorii cu fete de 12 ani, vraji… E un fel de carte pentru copii (dar sa fie musulmani, ca altfel raman traumatizati pe viata!) Nu o recomand.

Totusi am gasit un citat interesat (pe care ma mir sa-l gasesc intr-o astfel de carte):

“Cand o femeie isi vara-n cap sa faca ceva, nici un sot sau iubit n-o poate opri sa n-o faca. Barbatii ar face mai bine sa nu sileasca nicicum femeile sa faca dupa dorinta lor.”

Mircea Eliade – India

Desi nu-mi place sa fac asta, o sa las balta cartea. Am citit aproape jumatate si m-am plictisit oribil, am tras de mine sa pot sa citesc asa mult. Mie niciodata nu mi-or placut cartile care au multe descrieri, in care nu e mai deloc actiune… Cam asa e si “India”. Eu la inceput credeam ca povesteste intamplari faine, dar in principiu sunt numai descrieri. Cartea asta nu e de mine.

Totusi am gasit doua citate interesante:

“Sunt alte locuri care te cheama, alti demoni care te nelinistesc, alte nume pe care le stii din adolescenta si care stralucesc aproape de tine.”

“Numai cate o indragostita ramane pana tarziu, muta, resemnata. Dar aceste singuratice sunt rare, surprinzator de rare, caci in India fetele nu sufera crize sentimentale si dragostea lor trece lent de la parinti la sot, fara ezitari sau tangente de proba.”

Va recomand sa incercati sa o cititi, sa vedeti daca va place. Cum sunt primele 5 pagini e toata cartea. Pe gustul meu sigur nu e, dar gusturile sunt diferite.

Invitatia la vals – Mihail Drumes

Nici nu stiu cum sa incep. Ma chinui sa-mi pun in ordine gandurile si sentimentele de acum doua zile, de cand am terminat cartea. Pot sa spun ca e una dintre cartile mele preferate, daca nu chiar preferata mea, si asta pentru ca m-am regasit foarte bine in ea. Am noroc ca n-am citit-o acum cativa ani, cand imi venea ca o manusa. Acum sunt alta, dar citind-o n-am putut sa nu imi dau seama cat de mult semanam atat cu Tudor, cat si cu Mihaela. E o carte pe care o recomand oricui, e minunata! Si cu riscul de a dezvalui prea multe, am copiat o gramada de citate, pe care o sa le impartasesc cu voi si care sper sa va faca sa vreti sa o cititi. Oricum, eu, dupa ce am terminat-o am avut asa… un gol in stomac si o durat o vreme pana mi-o trecut. Nu va mai tin la povesti. Citatele:

 

“La scoala, nu invatam din datorie sau convingere, ci tot din vanitate. Voiam sa ajung intaiul din clasa, sa fiu remarcat, sa detin locul prim. Si izbuteam, oricate osteneli m-ar fi costat. Daca smulgeam o lauda, cat de neinsemnata, din partea unui professor, parca apuca pe Dumnezeu de un picior.”

“Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului:cu cât bei, cu atât îţi creşte setea.”

“Ceea ce nu facusera fagaduielile, staruintele, constrangerile si amenintarile, reusisera sa faca lacrimile. Inima unei femei nu se topeste chiar daca ai arunca-o la cuptoarele soarelui, o lacrima insa o inmoaie.”

“Am trecut in mana timpului aceasta indatorire, vraci infailibil, care tamaduieste fara nici un leac ranile sufletului. Dar el lucre mai incet decat melcul si in primul rand ma acomoda pe mine cu noua stare de lucruri, facandu-ma s-o accept prin puterea obisnuintei. “

“Nu, nu pot incepe mai inainte de a-ti spune inca o data ca te-am iubit, cum n-am iubit pe nimeni. Adica gresesc: cum sa fac o comparative cand nu te-am iubit decat pe tine?

Mereu ma osteneam sa-ti plac, sa fiu aceea pe care o cautai si, cu cat voiam mai mult, cu atat  mi se parea ca eram mai putin. Ai sa zambesti cand ti-oi marturisi ca de cand am fost a ta ma simteam mai buna pana si cu mine insami, si as spune ca eram chiar geloasa pe propria mea persoana.

Tu ai ramas singura mea iubire si, daca as fi trait pana la adanci batranete, tot n-as fi iubit a doua oara. Este asa de neverosimila si de putin omeneasca povestea acestei iubiri unice, incat oricui i-ar parea o nascocire. Cand am citit Manon Lescaut, am ridicat din umeri zambind sceptic, neconvinsa. E cu neputinta, imi spuneam, sa iubesti asa de total, numai o singura data in viata?

Destinul a vrut sa-mi dea o lectie aspra; m-a ales tocmai pe mine ca sa confirm realitatea unei povesti, s-o depasesc chiar.

Nu ma plang! O vreme am fost atat de fericita, incat socot ca nu m-am achitat fata de fericire cu pretul tuturor suferintelor pe care le-am indurate dupa aceea.

Iubirea e nesatioasa, de un egoism salbatic, vrea sa-I sacrifice tot fara a-I cere nimic in schimb, multumindu-te doar cu ceea ce-ti ofera. Eu am ravnit totul de la tine pentru ca iti dadusem totul. Oricum, ceva mai bun decat mine nu puteam sa-ti dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb in aparenta just. Dar ce experienta aveam de unde era sa stiu ca iubirea dintre doua finite nu e egala, ca balanta atarna cand intr-o parte, cand intr-alta dupa imponderabile de care rar ne dam seama. In cazul nostrum, balanta atarna in favoarea ta, lanturile cu care ma incatusasei erau mai puternice decat ale mele. De ce te-am judecat luandu-ma pe mine unitate de masura? Barbatul, datorita se vede eului sau asa-zic “superior”, se da dragostei cu prudenta, pastrand reserve pentru sine, de aceea isi pastreaza, macar partial, echilibrul. Pe cand noi, femeile, cand iubim, ne dam integral, mistuindu-ne in asa fel incat nu ne mai ramane decat umbra celor ce am fost. Iata de ce prabusirea noastra, in lipsa coloanei vertebrale, e asa de catastrofala.”

“Si nu stiu daca o femeie indragostita rationeaza vreodata cu creierul. Nu, toate ne lasam duse de-o sensibilitate care nu cunoaste masura.”

“Nu m-ai intrebat ce s-a intamplat, ce a fost intre mine si el. Erai prea mandru. Ai tacut tot timpul, te-ai retransat in spatele unei taceri indaratnice si mistuitoare. Poate aveai dreptate. La ce bun sa ma intrebi cand dinainte credeai ca stii raspunsul? Cand te asteptai ca voi tagadui sau voi confirma legatura mea adultera, ceea ce pentru tine era totuna. Nici nu m-as fi ostenit sa ma apar. Imi dadeam seama ca atunci nu m-ai fi crezut. Iti marturisesc insa acum cand sunt sigura ca ma crezi:

Ei bine, afla ca relatiile mele cu el, […] au fost din cele mai corecte. El n-a indraznit sa ma sarute macar, si nici mandria mea nu i-ar fi ingaduit-o. Tot ceea ce mi-as reprosa nu-I decat faptul ca i-am acceptat curtea. Dar se putea altfel?”

“E parca un facut sa nu ne dam seama de valoarea unei fiinte sau a unui lucru decat dup ace-l pierdem. Despartirea mi-a deschis mintea asupra unui simtamant de care nu mi-am dat niciodata seama ca exista cata vreme ai fost sotul meu: ca te iubeam.

Nu ridica din umeri; nu te mint, nu te-am mintit niciodata. Si mai ales in clipele acestea. Te-am iubit sit e iubesc cu atat mai deznadajduit, cu cat stiu ca de-acum n-ai sa mai fii niciodata al meu.

Ce s-a intamplat cu mine, ce panza mi s-a pus dinaintea ochilor incat n-am reusit sa te vad asa cum erai in realitate? Cum de au trecut neobservate marile tale Valente sufletesti? Am inchis intr-adins pleoapele ca sa nu vad decat ceea ce voiam eu? Sa utu imi aratai mai putin decat trebuia? Nu stiu, nu stiu ce sa mai cred.”

“Cateodata aceasta revarsare de generozitate ma revolta. Mai précis: ma durea. Gaseam insa repede o consolare. Imi spuneam: de ce face el toate astea? De ce nu ma ignora ca pe o straina de care nu-l mai leaga nimic? Nu, nu-I sunt inca straina, el tot ma iubeste. Daca nu m-ar iubi, tot ceea ce face n-ar avea sens. Doamne, ce nevrednica eram de iubirea ta! Ma simteam asa de mica fata de tine, mica si neinsemnata ca o ganganie, iar constiinta acestei micimi imi strecura in suflet o suferinta dizolvanta.

Nu, Dor, n-ai sa intelegi niciodata ceea ce am trait.”

“O, Dorule, inca de la inceputul legaturii noastre erai sigur ca te iubesc. E adevarat, te-am iubit si atunci mult. Dar iubirea la care raspunzi nu e decat pe jumatate iubire. Chiar mai putin decat atat. Daca te sarutam o data, imi intorceai zece sarutari la loc,  si nu eram lacoma dupa ele pentru ca mi le dadeai din belsug. Acum, acum sa ma fi lasat sa te sarut, cand nu mai era cu putinta. Ai fi stiut ce inseamna o sarutate. Si as fi stiut, bineinteles, si eu.

Sufeream de rau de tine, intelegi? Intrebuintez acest cuvant fiindca nu gasesc altul mai potrivit. E ceva care aduce cu o sfasietoare nostalgie, dar e mai mult decat nostalgie. Acest rau de dragoste ma macina incetul cu incetul, imi ravasea fiinta, imi lua mintile. Umblam pe strazi nauca, buimaca, ca sa consum energia care ma apasa sau scriam frenetic ceasuri intregi, acoperind zeci de coale, strigandu-ti dorul meu mistuitor, setea mea de tine, asa cum faceai sit u la inceputul dragostei noastre.”

“Totul s-a sters din jurul meu, n-am mai vazut pe nimeni si-n obscuritatea aceea se ivi dinaintea ochilor un ecran luminous, pe care se proiectau scene din poemul pe care il traisem noi doi. Urmaream filmul nostrum de dragoste cu inima stransa, uitand unde ma aflam. Nu stiu ce ma durea, muzica sau dragostea? Parca o mana dusmanca imi spintecare pieptul ca sa-mi smulga de acolo inima, cu fibrele tremurande. Si pe aceste fibre treceau nemilos, arcusurile viorilor… Plangeam cu toata fiinta… Tot ce ramasese viu in mine plangea angrenat intr-o dezlantuire ce nu mai putea fi stavilita. Si, ciudatenie, plansul acesta imi facea asa de bine! Gasisem un sambure de fericire chiar in lacrimi.”

“Se sfarsise cu mine! Cat timp erai singur, aveam credinta ca nu m-ai uitat, ca mai tii la mine, cu tot raul pe care ti l-am facut; ca amintirile noastre dragi inca staruiesc in tine, cu mireasma lor atenuata de timp, totusi destul de vii. Pentru mine acest gand constituia o mangaiere, un sprijin, o speranta. N-as putea spune ca ma gandeam la o impacare. Ar fi fost lipsit de sens sa mi-o marturisesc deschis chiar mie insami. Dar in adancul sufletului, spun drept, tot nadajduiam.

Si acum cazuse si asta! Erai de aici inainte al alteia.”

“Plec mutilate de pe lumea asta, infranta definitive. Nu stiu, dar unii oameni sunt sortiti sa ispaseasca greu o greseala. Eu sunt dintre aceia. Nu ma plang! De altfel, nici nu mai am lacrimi.”

„Nu-i nimic. Ai sa ma uiti repede si dupa aceea iti vor ramane de trait inca ani multi si fericiti. In plus iti lass i partea mea de fericire de care destinul m-a lipsit.

In ca o data ramai cu bine, Dor! Te sarut aievea, cum te sarutam odinioara de zeci de ori, incat imi spuneai coplesit: “Nebuno, lasa-ma, ma inabusi!” – si eu tot mai mult voiam sa te inabus. De ce nu te-am omorat atunci? De ce n-am murit impreuna?“

“Asa fiind, era posibil sa fie pedepsita pentru un gand nepus in miscare, pentru o fapta inca nefaptuita? Daca da, care om dintre noi oamenii n-a gandit sa insele, sa fure ori sa ucida pe semenul sau? Si  atunci pamantul trebuie sa se transforme, de la un capat la altul, intr-o imensa inchisoare.”

“In orice caz numai dragostea si creatia fac viata vrednica de a fi traita si, totodata, de a fi parasite fara regret. N-am creat nimic care sa ramana generatiilor viitoare, dar am avut dragostea…

E de neconceput cat am iubit-o […]. S-a strecurat atat de integral in mine facand una cu fiinta mea, incat acum cand a plecat in lunga ei calatorie si-a luat numai trupul cu ea, dar in mine a ramas intreaga, mai vie ca niciodata. Voia sa-mi intre in sange si, iata, izbutise mai mult, infinit mai mult decat se asteptase.

Totul, totul imi vorbeste de ea: locure pe unde am hoinarit, casele, gradinile, lucrurile, oamenii pe care i-am cunoscut impreuna. In toate si in tot parca si-a lasat fiinta ei.”

“Cine ar putea sa-mi smulga radacinile ei crescute pana la adancurile mele cele mai insondabile? Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te indoiesti mai mult.”

“Oricum, a fost prea frumos ca sa se sfarseasca altfel.”

Eat pray love – Elizabeth Gilbert

As I promised (weeks ago), I’m back with the quotes from Eat pray love:

 

“Destiny, I feel, is also a relationship – a play between divine grace and willful self-effort. Half of it you have no control over; half of it is absolutely in your hands, and your actions will show measurable consequence. Man is neither entirely a puppet of the gods, nor is he entirely the captain of his own destiny; he’s a little of both. We gallop through our lives like circus performers balancing on two speeding side-by-side horses – one foot is on the horse called “fate”, the other one the horse called “free will”. And the question you have to ask everyday is – which horse is which? Which horse do I need to stop worrying about because it’s not under my control, and which do I need to steer with concentrated effort?”

 

“I have good idea, for if you meet some person from different religion and he want to make argument about God. My idea is, you listen to everything this man say about God. Never argue about God with him. Best thing to say is, “I adree with you”. Then you go home, pray what you want. This is my idea for people to have peace about religion.”

 

“Hindus see the universe in terms of karma, a process of constant circulation, which is to say that you don’t really end up anywhere at the end of your life – not in heaven or hell – but just get recycled back to the earth again in another form, in order to resolve whatever relationships or mistakes you left uncompleted last time. […] The notion of karma implies that heaven and hell are only to be found here on earth, where we have the capacity to create them, manufacturing either goodness or evil depending on our destinies and or characters.”

 

“This is the supreme lesson of karma (and also of Western psychology, by the way) – take care of the problems now, or else you’ll just have to suffer again later when you screw everything up the next time. And that repetition of suffering – that’s hell. Moving out of that endless repetition to a new level of understanding – there’s where you’ll find heaven.”

 

“And love is complicated. But still humans must try to love each other, darling. We must get our hearts broken sometimes. This is a good sign, having a broken heart. It means we have tried for something.”

 

And my reviews for the book: it’s more complex then I throught and it took me a while to finish it. I am sure that this book ist not for my age and maybe that’s why I haven’t felt it how I should have. Anyway I think it’s a motivational book for all the women in late 20s, who aren’t really sure what to do with their lifes.

About the movie: The movie was kind of boring and much worse than the book. I think that the places where it was filmed (Italy, Indonesia) were the only ones that made me watch it till the end. I don’t recomand it.

Mi-o picat fisa!

Ma uitam la niste poze mai vechi si mi-am dat seama ca Julien Sorel seamana asa de mult cu cineva pe care am cunoscut cu mult timp in urma… Felul cum arata, cum era descris, felul cum se comporta si chiar lucruri pe care Julien le-o facut sunt identice cu cele ale persoanei de care vorbesc… Totusi, cred ca doar eu imi dau seama de asta, pentru ca nimeni nu cred ca le stie pe toate ce s-or intamplat, in afara de mine, ca sa poata sa isi dea seama cat de mult seamana cu personajul lui Stendhal. Si in afara de asta, nu cred ca cunoscutii acestei persoane citesc Stendhal. Nu cred ca citesc deloc..