Feeds:
Posts
Comments

Archive for November, 2016

Pe firul de paianjen al memoriei – Cella Serghi

13647294-_uy200_

“Pe firul de paianjen al memoriei” este o carte autobiografica, in care Cella Serghi descrie intamplari din viata ei, intamplari care se regasesc si in celelate carti scrise de ea. N-as recomanda cartea celor care n-au citit niciodata Cella Serghi sau celor carora le place doar fictiunea. In orice caz, imi pare rau ca nu am recitit “Panza de paianjen” si “Iubiri paralele” inainte sa ma apuc de cartea asta, pentru ca sunt multe referiri la cele doua carti pe care din pacate nu le-am putut asocia cu ce imi aminteam eu.

Aici este o lista de citate care mi-au placut mult:

“Eu am depasit de mult anii maturitatii si nu vreau sa retraiesc tot ce am iubit. Ar fi o pedeapsa. Ci sa inteleg ce am iubit, ce am trait si, mai ales, sa ma inteleg pe mine.”

„O epoca destul de fericita! […] Eram inconjurata de oameni care ma admirau, ma doreau, ma iubeau. Eram cocheta, frivola, atat cat ii sta bine unei femei, atat cat e necesar ca sa se simta bine. Cu cata inconstienta te-am lasat sa intri in viata mea! Am indepartat, am lovit fara mila tot ce ma mai lega, tot ce-ti statea in cale. Dupa cat de egoista am fost, dupa cat de nepasatoare de anumite dureri, pe care le dezlantuise schimbarea mea, inteleg azi cat de fericita eram pe atunci. Multa vreme nu te-am iubit… Iubeam elanul tau, gelozia ta, dorintele si grijile tale, adunate in jurul meu, nevoia ta de a ma vedea mereu. Tot ce spuneai avea un sunet nou, era original fiindca altfel gandeai decat tot ce auzisem inainte. Iubeam capacitatea ta de a fi pasionat, preocupat de mine.”

“N-am sa mai simt niciodata nici o emotie daca raman langa el, mi-era frica si frig. […] Puteam sa ma resemnez, la douazeci si trei de ani, sa duc o viata fara pasiune, fara emotii, langa un om bun si cinstit, numai fiindca era barbatul meu?“

„Citeam atunci L’Immoraliste de Gide si descopeream placerea de a patina, de a merge seara la meciurile de hochei, la galele de box, la filme, la teatru. Si mi se potrivea versul lui Neruda: <As manca intreg pamantul, as bea intreaga mare.>”

“Le doreau linistite, odihnitoare, intelegatoare, cuminti si bune camarade, dar daca erau asa, nu-i atrageau, nu le alimetau fantezia, nu le starneau interesul, dorinta, emotia. Amandoi le voiau inaccesibilie, elegante, cu nimbul gloriei, cu iradierea pe care o da succesul, dorinta mai multor barbate si apoi le imputau tocmai ceea ce la inceput ii atragea.”

“Nu era un dezarmat, un spirit regractar adaptarii. Avea, dimpotriva, sensul eroic al existentei, si era in stare, cu toata oboseala si lenea de care pomeneste mereu, sa munceasca, sa lupte, sa se straduiasca. Dar aceasta incordare se petrecea pe un plan exterior, strain de suferintele lui intime, de viata lui sufleteasca..”

“Incercam sa ma bucur, dar era scris undeva pe rabojul destinului meu ca, atunci cand mi se implineste un vis, sa-l privesc din afara, rece si indepartata ca o stea.”

“Ce trista esti! Cine si-ar inchipui ca sub infatisarea asta prea vesela, prea exuberanta, se ascunde atata tristete! Si nu e o tristete de azi, de ieri, e o tristete mostenita, la care fiecare generatie si-a adugat tristetea ei si a lasat urme, cum lasa anii in inima copacului. E un scris la care nu te poti uita fara sa-ti dea lacrimile.”

“Cred ca secretul tristetii tale (caci esti trista, Laura) e ca viata te-a impartit, dragostea nu te-a dorit intreaga, ti-a cerut sa dai mai multora ceea ce ai fi vrut sa dai unuia singur.” (“Falsificatorii de monede”, de Andre Gide)

“Sebastian noteaza in Jurnal: <Iubirea este in viata mea ocupatie secundara si de aceea infrangerile in aceasta ordine sint fara consecinte. Ce-i pasa unui campion de fuga daca cineva il invinge la un meci de box?>”

“Recitesc scrisorile din anii aceia, si-mi dau seama ca n-am fost mai putin iubita decat am iubit. As spune dimpotriva. Care era steaua care mi-a ascultat ruga, atunci cand, scuturand dupa umerii mei slabi copilaria, i-am cerut sa fiu iubita? Care dintre stele a clipit sau poate ca a suras? Sau poate ca a ras ca o batrana inraita, care stia ce ma asteapta si cum voi plati.”

„Dar daca asta n-a fost posibil, atunci favorita mea ca femeie sunt eu. Poate sa fie si o parte de naricisism in aceasta preferinta dar cred ca e mai ales atasamentul meu pentru mareainvestitie pe care am facut-o ca sa ajung ceea ce sunt, sa fiu asa cum sunt. Sunt propriul meu Pygmalion. Am facut prea greu drumul prin padurea nedefrisata pe care am strabatut-o, bajbaind, am urcat prea greu muntii pe drumuri nemarcate, ca sa nu am putina admiratie pentru mine.

Putina intr-adevar. Caci multa, nu-mi ingaduie sfiala si bunul simt, nelinistea si poate superstitia. Orice clipa de infatuare imi este pedepsita pe loc.”

„De ce m-am despartit atat de greu de Michi? Fiindca nu ma puteam indura sa-l vad plangand, fiindca il simteam slab, nenorocit si as fi renuntat la orice bucurie, ca sa nu-l mai vad cu lacrimi pe obraz. Mi-e mila de el, sunt induiosata, fiindca imi dau seama cat s-a zbatut, prin cate trece..”

„Ceva, totusi, in lungul acestor ani imi lipsea nestiut. Dupa ce ai avut norocul sa iubesti cu tarie, toata viata trece cautand din nou acea vapaie, acea lumina” (Andre Maurois, Memorii)

Read Full Post »